Ciudat şi neînţeles...

E tirziu şi imi simt sufletul invadat de o avalanşă de sentimente, sentimente ce se bat cap în cap... şi mă tot întreb ce e cu mine? de ce aşa schimbări bruşte de atitudine... de ce uneori simt ca nu am nevoie de nimeni ca sunt fericită aşa cum sunt,că nimeni nu are o viaţă mai perfectă ca a mea, că am de toate pentru a savura tinereţea din plin iar uneori mă simt atît de singură încît aş plinge ore întregi şi aş zmulge ceea ce simt din suflet şi aş face scrum... iar miile de bucăţi le-aş arunca în Dunăre!Nu pot exprima prin cuvinte toata confuzia din sufletul meu, dar ştiu un lucru sigur... trebuie să las in urmă tot ce mă leagă de trecut, fiindcă doar aşa voi putea să deschid inima mea către noi speranţe, noi aventuri, noi cuceriri!Îmi doresc cu desăvîrşire lucrul acesta şi cred că am dreptul la o boare de fericire întrepătrunsă de razele unei noi iubiri!
Dar azi, azi mă simt îngrozitor de singură şi nu fiindcă aş fi cu adevărat, dar singurătatea asta vine din strafundul inimii mele şi imi apar o mulţime de întrebări toate începînd cu De Ce?Să fie oare lipsă de noroc?Sau pur şi simplu durează... Încerc să cred că lucrurile frumoase se petrec cînd te aştepti mai puţin, dar oare vina o port eu?Şi ce e cel mai ciudat... că tot aud glasuri frustrate care repetă neincetat "de ce să te complici cu dragostea asta" , "mai bine singură decît să o ţii numai într-o ceartă", iar la mine in gînd se conturează ideea... nu e nimic mai trist decît să nu ai cu cine te certa şi nu exista lucru mai absurd decît să fii iubită şi să îţi baţi joc de tot ce e mai pur şi mai nevinovat pe lumea asta :dragostea!
Cînd mă gîndesc de la ce a pornit starea mea de deprimare îmi dau seama că trecutul încet încet prinde a fi doar o amintire, iar pe făgaşul inimii mele fac paşi noi sentimente sau cel puţin sunt la faza lor iniţială de iluzii... fiori!Cît aş dori ca să se materializeze toate iluziile acestea, să privesc şi eu viaţa cu alţi ochi, să fiu dependentă de ceva care să mă motiveze, care să îmi creeze senzaţii euforice!Nu mă complic cu previziuni, vreau să traiesc real cu picioarele pe pămînt, iar dacă destinul nu îmi are rezervat asta pentru viitorul meu căderea îmi va frînge aripile pentru totdeauna!Realitatea e mult mai dureroasă cînd trăieşti doar din vise, sunt o fire visătoare dar în asemenea momente prefer să îmi păstrez luciditatea şi să am încredere în mine!
Sentimentul de singurătate ce m-a cuprins astăzi m-a făcut să îmi destăinui prea deschis tot ce păstrez în suflet!Dar la finele postării vreau să îmi păstrez optimismul şi speranţă... nu mă dau bătută uşor şi îndeosebi cînd perspectivele de viitor în alte privinţe sunt aşa luminoase!Va rasări soarele şi pe strada mea... sper cît mai curînd!!!