Destrămare...

Cite s-au intimplat in viata mea ultimile zile, prin cite situaţii din care tragi învăţăminte am trecut in doar citeva ore, cînd te gîndeşti la asta îti dai seama că viaţa ta este o fărîmă dintr-un tot întreg şi mereu ai impresia ca poti fi calcată şi distrusă în citeva secunde.Sintem firavi ca fiinţe umane şi nicicînd nu realizăm cum ni se duce fericirea din faţa ochilor, cînd tot ce avem se risipeşte de parcă niciodata nu a existat, cînd prieteniile dispar fără să conştientizăm!Am strîns amărîciune multa in suflet atunci cînd am simţit ca mai mult pentru cineva sunt o marioneta decit ceea ce m-am considerat ca sunt şi mi se umple inima de tristeţe fiindcă iubesc cu adevarat, fiindcă imi pasa, fiindcă vreau sa fiu admiraţie şi nu batjocură, fiindcă tind să cred ca sunt creata pentru a cuceri zimbete şi nu pentru a culege cuvinte "ironice". Cel mai greu este cînd devine aceasta un obicei iar in mintea ta o obsesie ce te distruge... incerci sa devii mai bun, incerci sa iti controlezi acţiunile, să îti moderezi cuvintele şi paşii , dar tot pici prost!!!De ce? fiindcă nu eşti tu însuţi.....fiindcă o persoana care te iubeste, te respecta te accepta aşa cum eşti cu defecte şi calitaţi, "blonda" sau "bruneta",cu dispoziţie sau fără!E o lecţie ce trebuie să o învăţăm, să o întelegem şi să o aplicăm în viaţă!
Azi sunt prea melancolica, prea mi-au venit in minte multe chestii ce s-au întimplat şi in final ajung tot la aceeaşi concluzie..toti suntem diferiţi şi nu putem să ne impunem, nu putem să fortam pe cineva sa ne placa .... e ceva instinctiv ce vine din adincuri si vine instantaneu... nu necesita catalizator!Vreau sa fiu pe placul tuturor dar mi-e imposibil, sunt doar o faptură omeneasca care poate mai mult ca altii am nevoie de iubire şi inţelegere.Iar în exprimarea sentimentelor mele sunt mai rigida si mai seaca decît vreodata am crezut că pot fi, dar totuşi simt nevoia să le împărtăşi chiar să fie şi aici...